Reprezintă o specialitate medicală care se ocupă cu studiul morfo-fiziopatologiei organelor genitale feminine ca parte a întregului organism, al proceselor biologice legate de reproducere și tratamentul stărilor patologice din sfera genitală.
Este specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea, depistarea, diagnosticarea și tratarea bolilor tubului digestiv și ale organelor anexe (esofagului, stomacului, duodenului, intestinului subțire, colonului, ficatului, vezicii biliare, pancreasului).
Este o specialitate medicală care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul chirurgical al arsurilor, electrocuțiilor, traumatismelor însoțite de distrugeri de părți moi, ale mâinilor traumatizate (leziuni tegumentare, scheletice, tendinoase, vasculo-nervoase), al tumorilor de suprafață, al malformațiilor congenitale și al unor suferințe estetice.
Reprezintă specialitatea care se ocupă de sistemul endocrin, de bolile sale și de secrețiile sale specifice cunoscute sub numele de hormoni. De asemenea, este preocupat de integrarea evenimentelor de dezvoltare cum ar fi proliferarea, creșterea și diferențierea, precum și de activitățile psihologice sau comportamentale ale metabolismului, creșterea și dezvoltarea, funcțiile țesutului, somnul, digestia, respirația, excreția, starea de spirit, stresul, lactația, mișcarea, reproducerea și percepția senzorială cauzate de hormoni.
Reprezintă specialitatea care se ocupă de diagnosticul și tratamentul afecțiunilor ortopedice și traumatice ale vârstei copilăriei.
© 2018 – 2023 Toate drepturile rezervate.